

Activități ce se pot desfășura în cadrul Centrului de zi Covurlui:
- Recreere și divertisment: Spațiul amenajat în interior dispune de facilități pentru a putea desfășura activități recreative precum: table, șah, monopoly, remi, catan, pictură, desen, tenis de masă, dar și activități de grup, dans.
- Activități sportive: Oferirea de programe și facilități pentru activități fizice, precum fotbal, baschet, handbal, volei, badminton, ping – pong sau alte sporturi populare.
Activități 09 mai 2025
Am fost vizitați de cei mai speciali copii din cadrul Liceului Tehnologic Simion Mehedinți din Galați. Vizita a fost organizată ca urmare a parteneriatului încheiat și prin implicarea doamnei profesor Ichim Mariana.
În cadrul vizitei am realizat următoarele activități:
– Am prezentat Centrul de zi Covurlui, sala de activități, biblioteca;
– Am desfășurat o acțiune de ecologizare și în același timp o plimbare relaxantă prin satul Rogojeni. În urma acțiunii nu am prea avut ce aduna, pe această cale felicităm locuitorii satului precum și administrația publică locală;
– Am plantat peste 30 pomi fructiferi în livada centrului nostru. Mulțumim copiilor, părinților, cadrelor didactice și tuturor persoanelor implicate pentru donație. Copiii au fost foarte harnici și inimoși;
– Am realizat activități sportive, pentru că vremea a fost bună cu noi.
Vizita s-a încheiat în spiritul sărbătorilor pascale, ciocnind un ou roșu și mâncând o felie de cozonac.
A fost o zi minunată, veselă și plină de energie pozitivă ca urmare a acestor activități recreative deosebite.
Activități 24 iulie 2025
Centrul de activități recreative din satul Rogojeni s-a bucurat astăzi de vizita piticilor de la Școala Cavadinești. Activitățile organizate de doamnele educatoare ne-au purtat pe tărâmul copilăriei. Copiii au fost foarte încântați si au promis ca mai revin. Am fost surprinși de vizita domnului primar Marian Mitrofan … căruia ii mulțumim încă o data pentru toată susținerea.
Activități 28 iulie 2025
În data de 28 iulie 2025 am primit cu bucurie în teritoriul nostru colegii de la GAL Ialomița Centrală.
Schimbul de bune practici s-a organizat la Centrul de activități recreative din satul Rogojeni și a avut drept scop identificarea unor soluții din punct de vedere social pentru dezvoltarea teritoriului GAL Ialomița Centrală. Centrul de zi Covurlui este un model de proiect care se poate multiplica și în alte zone. Astfel, am împărtășit cu colegii noștri modul în care am reușit să-l înființam și să-l îmbunătățim. Mulțumim domnului primar Marian Mitrofan și doamnei director Simbanu Diana pentru sustinere și prezență.
Colegii de la GAL Ialomița Centrală au oferit cadouri tuturor copiilor care au luat parte la acest eveniment.
Activități 31 august 2025
În cadrul Centrului de zi Covurlui din satul Rogojeni s-a organizat concursul de șah „Cupa minții”. A fost o zi reușită, cu de toate: emotie, suspans, adrenalină. Pentru noi, toți copiii de astăzi au fost câștigători.
Mulțumim domnului
Mihai Enachi pentru participare si jurizare si mai ales pentru lecția de șah oferită.
Copiii eliminați au gustat din fructele oferite de domnul primar
Marius Gicu Ciocan si domnul Feraru Daniel, cărora le mulțumim si au socializat in continuare jucând diverse jocuri.
Ziua de astăzi ne-a încărcat sufletul de bucurie. Feedbackul a fost: „Când este următoarea ediție??? „
Activitatea a fost organizată in cadrul proiectului finantat prin PS 2023 – 2027.